Atelierul „Identificarea resurselor naturale și socio-culturale și conceperea de poteci turistice tematice” - Mănăstirea Humorului

Asociația de Dezvoltare Economică și Regională (ADER) organizează în parteneriat cu Primăria Comunei Mănăstirea Humorului Atelierul „Identificarea resurselor naturale și socio-culturale și conceperea de poteci turistice tematice”.

Evenimentul face parte din Programele de Formare PACT pentru Patrimoniu, din cadrul proiectului „Bucovina: Regenerare rurală prin implicarea comunității”cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, Cod MySMIS2014+ 151477.

Prin acest atelier, ne propunem să inițiem actorii locali (reprezentanți ai primăriilor, ai comunității civile, ai instituțiilor de învățământ) în realizarea de trasee turistice tematice în comunitățile din care fac parte.

Suntem conștienți de faptul că patrimoniul local, deși bogat și cu potențial de susținere a dezvoltării comunității, nu este de multe ori valorificat suficient, pentru a deveni o atracție turistică și a determina vizitatorii să rămână mai mult în satele turistice din Bucovina.

Programul de formare va urmări evaluarea și identificarea resurselor turistice locale de patrimoniu natural și antropic și asamblarea acestora în itinerarii turistice tematice, în vederea creșterii vizibilității și atractivității turistice a destinațiilor rurale.

Atelierul se derulează pe parcursul a trei zileîn localitatea Mănăstirea Humorului, în perioada 27-29 mai 2023, și are următoarea structură:

Ziua 1. Turismul montan - considerații generale. Patrimoniul natural și valorificarea acestuia prin drumeția montană.

Ziua 2. Inventarierea resurselor turistice naturale din orizontul local și configurarea traseelor turistice tematice - aplicație de teren.

Ziua 3. Proiectarea itinerariului turistic tematic, valorificând resursele naturale și social-culturale ale orizontului geografic local.

Participanți eligibili: angajați ai primăriilor, reprezentanți ai ONG-urilor și actorilor sociali. 

Număr maxim de participanți: 10

Mai multe detalii și ÎNSCRIEREAceastă adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

Eveniment Facebook: https://fb.me/e/NhW7Tlcv