În perioada 28-30 ianuarie 2015, în cadrul proiectului de cooperare transfrontalieră „ECO-CARPAȚI - Dezvoltarea de Eco-Business în Carpaţii de frontieră ca o şansă mai bună pentru competitivitate economică”, cod MIS ETC 1603, realizat de către Asociaţia Publică Municipală „Centrul de Business” (Cernăuţi), în colaborare cu Asociaţia de Dezvoltare Economică şi Regională – ADER (Suceava, România), Asociaţia Naţională pentru Dezvoltare Rurală Montană «ROMONTANA» (Vatra Dornei, România) şi Asociaţia Internaţională a Business-ului Mic si Mijlociu „Small Euro Business” (Bălţi, Republica Moldova), în cadrul Programului Operaţional Comun „România – Ucraina – Republica Moldova 2007 - 2013”, s-a desfășurat un workshop privind planificarea strategică unde s-au discutat strategii de dezvoltare a ecoturismului în zona transfrontalieră și de promovare turistică, s-au făcut propuneri și s-au dat exemple de logo și de brand ale regiunilor.
În următorul workshop ce va avea loc în Edineț, Republica Moldova în perioada 18 februarie – 20 februarie 2015, se vor crea un Brand și un Logo EcoBucovina, se va concretiza o strategie de promovare care va ajuta la promovarea turismului și ecoturismului în Bucovina.