Training Eco Agricultura şi Start-up în turism, Mygovo, Ucraina

  • Tipărire

  Trainingurile de Eco Agricultura si Start-up în turism s-au desfăşurat în perioada 30 iunie - 4 iulie 2014, la Complexul turistic din Mygovo, districtul Vysnitsya, Ucraina. Aceste traininguri au fost organizate în cadrul proiectului „ECO-CARPAŢI - Dezvoltarea de Eco-Business în Carpaţii de frontieră ca o şansă mai bună pentru competitivitate economică”, cod MIS ETC 1603.

La aceste traininguri au participat 10 antreprenori si viitori antreprenori din turism şi agricultura ecologică din judeţul Suceava. Scopul acestor activitati de formare a fost ca participanţii să îşi împărtăşească cunoştinţele şi experienţa din domeniu, iar la finalul trainingului să prezinte un plan de afaceri realizat în perioada celor 5 zile de training.

Beneficiarul acestui proiect este Asociaţia Publică Municipală „Centrul de Business” (Cernăuţi, Ucraina), în colaborare cu Asociaţia de Dezvoltare Economică și Regională – ADER (Suceava, România), Asociaţia Naţională pentru Dezvoltare Rurală Montană «ROMONTANA» (Vatra Dornei, România) şi Asociaţia Internațională a Business-ului Mic si Mijlociu „Small Euro Business” (Bălţi, Republica Moldova).

Proiectul se derulează în cadrul Programului Operaţional Comun „România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013”.
Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013 este finanţat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat şi co-finanţat de statele participante în program.